Crearea Centrului Regional de Cercetare al ICGEB la USMF „Nicolae Testemițanu” – o inițiativă susținută de autoritățile statului și organizațiile internaționale
- vizualizări: 644
Vizita la Chișinău a Dr. Lawrence Banks, director general al Centrului Internațional de Inginerie Genetică și Biotehnologie (ICGEB) din Trieste, Italia, a inclus și întrevederi cu reprezentanții Parlamentului și ai Guvernului Republicii Moldova cu scopul familiarizării oficialilor cu privire la intenția de creare la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a unui Centrul Regional de Cercetare.
Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, care a însoțit înaltul oaspete în instituțiile statului, a menționat că ICGEB a selectat USMF Nicolae Testemițanu drept centru de referință pentru cercetare în Europa de Sud-Est. Vizita directorului general al ICGEB în țara noastră are ca scop identificarea noilor oportunități de cercetare, inclusiv evaluarea proiectului de construcție a Centrului de Cercetare în domeniul Biomedicinei și Sănătății – structură a Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate, conform standardelor ICGEB. Grație acestui centru, vor fi oferite platforme pentru educație și cercetare, instrumente de promovare și implementate a transferului tehnologic și a rezultatelor cercetărilor științifice pe plan internațional, sub egida ICGEB. În acest scop este organizat evenimentul științific ICGEB & The Future of Science, în data de 29 și 30 septembrie, la universitatea noastră, care va întruni experți din 15 țări.
În cadrul dialogurilor cu oficialii, Dr. Lawrence Banks a prezentat pe scurt activitatea ICGEB – o organizație interguvernamentală unică, înființată inițial ca un proiect special al Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (The United Nations Industrial Development Organization UNIDO). Autonomă din 1994, conduce peste 45 de laboratoare de ultimă generație, în Trieste, Italia, New Delhi, India și Cape Town, Africa de Sud și formează o rețea interactivă cu 66 de state membre, cu obiective aliniate la cele ale Organizației Națiunilor Unite. Centrul are un rol cheie în dezvoltarea biotehnologiei, promovând excelența în cercetare, formarea și transferul tehnologic către industrie, pentru a contribui în mod direct la dezvoltarea globală durabilă.
Unul dintre obiectivele ICGEB este de a instrui tineri cercetători conform celor mai înalte standarde de calitate, tendința fiind de a obține excelența și performanța în cercetare, promovarea rezultatelor științifice la nivel internațional, instruirea și formarea competențelor cercetătorilor în domenii fundamentale – microbiologie, genetică umană, virusologie, bioinginerie, biotehnologie farmaceutică, schimb de experiență interstatală, internaționalizarea cercetării – cunoștințe și bune practici pe care le vor aplica la revenirea lor în țară.
Ministra Sănătății a declarat că instituția pe care o reprezintă are ca scop dezvoltarea domeniului cercetării în medicină și sănătate și este deschisă să susțină viitoarele proiecte științifice.
Dr. Lawrence Banks a apreciat colaborarea fructuoasă cu USMF „Nicolae Testemițanu” și rezultatele Republicii Moldova obținute în calitate de stat membru al ICGEB: „Deși țara a obținut statut de membru doar în anul 2019, au fost înregistrate rezultate într-un timp scurt, inclusiv s-a reușit realizarea unui stagiu de 3 luni al unui cercetător al USMF „Nicolae Testemițanu” la ICGEB. Proiectul a avut ca scop identificarea și supravegherea virusului SARS-CoV-2 în Republica Moldova și secvențierea probelor recoltate de la pacienți”.
În cadrul întrevederii Președintelui Parlamentului Republicii Moldova cu Dr. Banks, Igor Grosu și-a exprimat dorința ca USMF „Nicolae Testemițanu” să devină cât de curând acel centru de cercetare de referință în Republica Moldova, care va găzdui cercetarea științifică de performanță.
Președinta Comisiei parlamentare Cultură educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a salutat inițiativa de susținere a tinerilor cercetători și de a-i implica în proiecte științifice.
Academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, a lansat propunerea ca în viitor să fie creată o platformă de dialog între experții ICGEB și Parlamentul Republicii Moldova. Astfel, proiectele inițiate în comun vor avea un impact considerabil pentru țara noastră.
Programul vizitei a inclus și o întâlnire cu Ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Ministrul Anatolie Topală a salutat parteneriatul stabilit de USMF „Nicolae Testemițanu” cu ICGEB și a apreciat inițiativa Universității în consolidarea acestor relații de cooperare internațională, menționând că oamenii de știință din țara noastră sunt pregătiți pentru efectuarea cercetărilor la un nivel înalt și valorifică toate oportunitățile de participare în diferite programe și proiecte internaționale, contribuind, astfel, la dezvoltarea domeniului de cercetare în Republica Moldova și alinierea acestuia la standardele internaționale.
Coordonatorul Rezident al Organizației Națiunilor Unite în Moldova, Simon Springett, și reprezentanta Organizației Mondiale a Sănătății în țara noastră, Dr. Miljana Grbic, au salutat ideea de consolidare a capacităților de laborator în vederea susținerii mai multor ramuri pentru realizarea cercetărilor științifice, implementarea biotehnologiilor, efectuarea transferului tehnologic, dezvoltarea genomicii etc. În context, reprezentanții organismelor ONU şi-au exprimat deschiderea pentru a continua acest dialog și a discuta în detalii planul ce ține de crearea şi activitatea Centrului de Cercetare în domeniul Biomedicinei şi Sănătăţii în cadrul Universității și a laboratorului ICGEB, şi despre posibilitățile de conectare la rețeaua națională a laboratoarelor.
Menționăm că Centrul Regional de Cercetare va contribui la consolidarea abilităților de cercetare, a cunoștințelor și a capacităților comunității științifice locale, și, în același timp, își propune obiective specifice pentru cercetare, formare și transfer de tehnologii către industrie, în beneficiul țării gazdă, în parte, și a regiunii geografice, în general.
Republica Moldova este membră cu drepturi depline al ICGEB din 6 martie 2019, iar USMF „Nicolae Testemițanu” reprezintă punctul național de contact, responsabil pentru colaborarea cu organizația internațională.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii