USMF „Nicolae Testemiţanu” îndoliată
- 125 просмотров
Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este profund îndurerată de trecerea în eternitate a profesorului universitar Constantin Ețco, dr. hab. șt. med., șef al Catedrei de management și psihologie, președinte al Asociației Economie, Management și Psihologie în Medicină, redactor-șef al Revistei Sănătate Publică, Economie și Psihologie în Medicină.
Corpul neînsuflețit al profesorului Constantin Ețco va fi depus miercuri, 20 decembrie, ora 17:00, în Biserica Sf. Mare Mucenic Dumitru din Chișinău (bd. Traian, 3/1).
Cei care vor să-și ia rămas bun de la regretatul profesor o pot face astăzi, 21 decembrie, începând cu ora 10:00, în incinta Blocului didactic nr. 1 Leonid Cobîleanschi (str. Nicolae Testemițanu, 27). Mitingul de doliu va avea loc la ora 11:00.
Constantin Ețco va fi înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău (str. Alexei Mateevici, 11).
Comunitatea universitară exprimă condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei Ețco și rudelor apropiate. Să-i fie țărâna ușoară!
In memoriam profesorul universitar Constantin Ețco
Când îți amintești despre un om, din totalitatea de imagini memoria ți le restituie pe cele esențiale, ce stau la baza biografiei sale. S-a născut la 22 iulie 1941 în satul Horodiște, raionul Călărași, într-o familie de țărani gospodari.
Inițial și-a făcut studiile la Şcoala Medicală din Tiraspol, ulterior este admis la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, unde a fost recunoscut ca un lider al studenţilor şi a fost ales preşedinte al Comitetului sindical studenţesc. După absolvire, în 1971, ţinând cont de nivelul înalt de pregătire şi de calităţile de lider şi de bun organizator, a fost repartizat de către Comisia pe lângă Ministerul Sănătăţii ca asistent la Catedra de igienă socială și organizarea ocrotirii sănătății, sub conducerea ilustrului profesor Nicolae Testemițanu. Are onoarea și norocul să fie primul doctorand al eminentului savant, moment propice ce i-a determinat destinul în nobila medicină, mentorul său fiindu-i, precum prefera răposatul să recunoască cu sinceritate - un adevărat părinte, un astru care i-a luminat și îndrumat calea pe tărâmul medicinei.
Sub conducerea mentorului său, în 1979 susţine cu succes teza de doctor în ştiinţe medicale la Institutul Central de Perfecţionare a Medicilor (ICPM) din Moscova, URSS. Cercetarea sa „Aspectele medico-sociale a morbidităţii infantile prin pneumonii în RSSM” s-a soldat cu abordarea factorilor de risc în mortalitatea copiilor în primul an de viaţă și a contribuit esenţial la scăderea indicatorului respectiv în ţara noastră. În 1992 obţine gradul de doctor habilitat în ştiinţe medicale prin Hotărârea Consiliului știinţific ICPM din Moscova, tema cercetării date fiind la fel dedicată condiţiilor şi modului de viaţă al copiilor din localităţile rurale. Concluziile şi recomandările acestor teze au fost folosite pe larg la elaborarea măsurilor de profilaxie pentru îmbunătăţirea sănătăţii copiilor.
Cu mult har pedagogic, Constantin Ețco a activat la catedra menționată ca asistent, lector superior, conferențiar universitar, iar în 1993 i-a fost conferit titlul de profesor universitar. Pe parcurs manifestă acel spirit organizatoric caracteristic firii sale energice: activează prodecan al Facultății de Medicină Generală, decan la studii postuniversitare (internatură, secundariat clinic, doctorantură şi postdoctorantură). A contribuit la elaborarea şi implementarea conceptului de reorganizare a sistemului de pregătire a cadrelor medicale, reușind să introducă rezidenţiatul ca formă nouă de instruire postuniversitară a medicilor.
În anul 1997 fondează Catedra de economie, management și psihopedagogie în medicină pe care a condus-o mulți ani cu multă tenacitate. Peste trei ani înființează Asociația de Economie, Management și Psihologie în Medicină, în cadrul căreia editează o revistă științifică de profil. Domnia Sa, împreună cu o echipă de cadre universitare, a alcătuit și a lansat, în 2006, manualul Management în sistemul de sănătate, lucrare fundamentală pentru învățământul superior medical din Republica Moldova. Apoi au urmat multe altele, de aceeași natură, ce poartă semnătura regretatului profesor – Economia ocrotirii sănătății, Psihologia managerială, Asigurările medicale ș.a.
În 2010, a creat, în cadrul USMF „Nicolae Testemiţanu”, Laboratorul ştiinţific de management şi psihologie în medicină, care, sub conducerea Dumnealui, a realizat proiectul instituţional „Eficientizarea mecanismelor de plată în contractarea serviciilor medicale calitative în cadrul asigurărilor obligatorii în medicină”.
Pe parcursul anilor, a fost antrenat în activitatea Ministerului Sănătăţii ca membru în diverse grupuri de lucru pentru elaborarea proiectelor de îmbunătăţire a asistenţei medicale populaţiei, organizarea sistemului de sănătate a Republicii Moldova, la discuţii asupra subiectelor în cadrul Colegiului Ministerului Sănătății, membru al grupului de consultanţi pe lângă ministrul sănătăţii şi specialist principal în management al MS. Ca rezultat, a contribuit la elaborarea Politicii Naționale de Sănătate, a Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, a Legii cu privire la serviciul de supraveghere a sănătății publice ș.a. Domnia Sa este unul dintre autorii de bază ai actelor normative privind implementarea sistemului asigurărilor medicale obligatorii în Republica Moldova, participând activ la aplicarea acestei noi forme de organizare a asistenţei medicale populaţiei din ţară și în calitate de membru al Consiliului de administrare al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
Prin muncă fără preget are în palmares peste 750 de lucrări, inclusiv 31 de monografii (recenta fiind dedicată marelui Nicolae Testemițanu), 46 de manuale, compendii, ghiduri și îndrumări metodice, 31 de recomandări practice pentru medici și studenți. Străduindu-se să fie în pas cu timpul, urmează cu rigurozitate stagii de perfecționare în România, Ucraina, SUA, Federația Rusă, Kazahstan și în alte țări. A participat la circa o sută de reuniuni profesionale din diverse țări, abordând probleme stringente din medicina socială, a pregătit 38 de doctori şi doctori habilitaţi. În calitate de conducător, consultant ştiinţific şi expert, a participat la realizarea multiplelor proiecte de cercetare și dezvoltare instituţională, obţinute prin concurs şi finanţate de Academia de Ştiințe a Moldovei, de Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al AȘM şi de alte organizaţii internaţionale.
Exercitând în mod profesionist și cu mare responsabilitate sarcinile în sistemul medicinei sociale, onorează, din anul 2000, funcția de preşedinte și cea de membru al Seminarului știinţific de profil „Medicină Socială şi Management” în cadrul Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare, fiind șef al Secției științe medicale și farmaceutice în cadrul acestei instituții. Din 2006 este specialist principal în management al Ministerului Sănătății, membru al Consiliului științific și al Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”, președinte al Seminarului „Medicina socială și management”, vicepreședinte al Colegiului medicilor din RM, vicepreşedinte al Asociaţiei de Management în Sănătate Publică şi membru al Consiliului științific al Centrului Național în Management în Sănătate. În epicentrul acestor activități s-a observat din plin statura Omului, specialistului de certă valoare, care a traversat trepte de cunoaștere a lumii și a realităților, de abnegație și consacrare în pedagogie și medicină.
Talentul organizatoric, exigența în cercetare și rigurozitatea profesională au fost principalele calități pentru care a fost ales academician al Academiei Internaționale „Noosfera” (1999), membru corespondent al Academiei Internaționale de Management (2004), membru al Academiei Internaționale de Informatizare pe lângă ONU (2004), Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe Înalte din România (2008), este membru al colegiilor de redacție a mai multor reviste de talie națională și internațională precum: Revista de Științe ale Sănătății din Moldova, Curierul medical, Info-Med, Buletinul Academiei de Științe (științe medicale), Igienă și Sănătate Publică din România ș.a.
Pentru merite deosebite în activitatea didactică și cea de cercetare a fost decernat cu medalia „Veteran al muncii” (1987), medalia „Dimitrie Cantemir” a AȘM (2011), medalia „Nicolae Testemițanu” (2011), Ordinul Gloria Muncii (2012), Diploma Guvernului RM de gradul I (2011), a fost desemnat Laureat al Premiului Academiei de Științe a Moldovei (2007, 2012), Laureat al Premiilor în Sănătate pentru „Întreaga carieră medicală” (2012), Laureat al Premiului Național în domeniul sănătății (2016) ș.a.
Trecerea sa în neantul veșniciei este o mare pierdere pentru medicina autohtonă și pentru învățământul superior medical. A rămas îndurerată familia, rudele, colegii, prietenii, toți cei dragi și apropiați sufletului, care i-au apreciat capacitățile, devotamentul profesional și spiritul înalt uman.
De datoria noastră sacră este să-i păstrăm vie amintirea. Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii