Doctor Honoris Causa pentru chirurgul român Sandu Gabriel Aprodu
- 995 просмотров
Lista personalităţilor marcante, care au devenit deținătorii titlului onorific Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”, s-a completat cu încă un nume meritoriu - Sandu Gabriel Aprodu, doctor în medicină, chirurg pediatru renumit, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, România. Ceremonia de conferire a titlului onorific a avut loc sâmbătă, 30 mai 2015.
Evenimentul a fost prezidat de rectorul Ion Ababii, care, în debutul festivității, i-a făcut o scurtă prezentare profesorului Sandu Gabriel Aprodu - o personalitate notorie în domeniul chirurgiei pediatrice atât în Republica Moldova, în România, cât și la nivel internațional. Rectorul a făcut referire la aportul considerabil adus de profesorul român la instruirea și perfecționarea cadrelor medicale din țara noastră, inclusiv prin includerea în acest proces a tinerilor specialiști. Domnia Sa a avut o conlucrare fructuoasă în domeniu cu academiciana Natalia Gheorghiu, profesor universitar, iar astăzi aceste frumoase tradiții au continuitate datorită Catedrei de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică a USMF “Nicolae Testemiţanu”. ”Suntem profund recunoscători profesorului Sandu Aprodu pentru susținerea și ajutorul acordat Universității noastre în formarea și perfecționarea cadrelor științifice și științifico-didactice în domeniul chirurgiei pediatrice”, a accentuat rectorul.
Academiciana Eva Gudumac, șef catedră Chirurgie, ortopedie şi anesteziologie pediatrică a USMF ”Nicolae Testemițanu”, a declarat că doctorul Sandu Gabriel Aprodu este o valoare a medicinei, în special, a chirurgiei pediatrice din România. ”Colaborarea cu instituția noastră a început în anul 1992 pe diverse domenii ale medicinei. Am efectuat împreună nenumărate intervenții chirurgicale, iar specialiștii noștri au beneficiat de stagii profesionale în instituțiile medicale din România. Toată această conlucrare ne permite să avansăm în plan didactic și științific, deoarece profesorul ne transmite, fără rezerve, din vasta sa experiență”, a spus Eva Gudumac.
Profesorul Sandu Gabriel Aprodu a mulțumit Senatului Universității pentru distincția acordată prin conferirea titlului de DHC al USMF ”Nicolae Testemițanu”, menționând că relațiile științifico-academice între universitățile de medicină din România și Republica Moldova sunt esențiale pentru dezvoltare. Profesorul a mulțumit reprezentanților USMF ”Nicolae Testemițanu” și i-a asigurat de întreaga Sa prețuire.
Profesorul Sandu Gabriel Aprodu s-a născut în data de 18 aprilie 1951 în Iași, România, și a absolvit Facultatea de Pediatrie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din orașul natal.
Cariera profesională universitară s-a desfăşurat ascendent de la coordonator al activității didactice, asistent universitar, conferenţiar universitar, până la profesor universitar de chirurgie pediatrică a Universităţii de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Este binecunoscută şi înalt apreciată vasta sa activitate chirurgicală, fiind preocupat îndeosebi de chirurgia neonatală, esofagiană - cu o nouă tehnică de esofagoplastie (publicată internațional), malformațiile anorectale, chirurgia urologică, chirurgia tumorilor la copil ș.a.
Rezultatele cercetărilor ştiinţifice s-au materializat în peste 280 de lucrări ştiinţifice şi metodico-didactice de o certă valoare, publicate în ţară şi peste hotare, inclusiv în reviste cotate ISI.
A fost membru al 10 consilii științifice specializate pentru susținerea tezelor de doctor și doctor habilitat în științe medicale, precum și referent oficial la 7 teze de doctor și doctor habilitat. În semn de înaltă apreciere a activităţii de cercetare ştiinţifică, profesorul Sandu Gabriel Aprodu a fost ales:
- vicepreședinte și președinte al Societății Române de Chirurgie Pediatrică;
- membru al Societății Române de Chirurgie Plastică;
- membru al Societății Române de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică;
-membru al comisiilor de doctorat la Universitățile de Medicină și Farmacie din România și membru al consiliilor științifice specializate ale Universității noastre.
[nggallery id=258]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii