Recunoștință personalului medical al Clinicii de Pneumologie a Departamentului Pediatrie
- 1576 vues
În adresa Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a venit o scrisoare de mulțumire pentru personalul Clinicii de Pneumologie a Departamentului Pediatrie, în special pentru profesorul universitar Svetlana Șciuca.
„Sunt mămica unui băiețel minunat, născut prematur de 1 kg și care la moment are cinci anișori. Prematuritatea severă i-a afectat plămânii și ca urmare făcea frecvent infecții respiratorii: bronșite cu sindrom obstructiv, pneumonii, alergii... Noi, părinții eram foarte disperați atât din cauza nașterii premature, cât și de lipsa de specialiști calificați în localitate, care să determine diagnosticul corect și să prescrie un tratament eficient. Deși a fost o încercare grea pentru noi, suntem totuși norocoși și onorați că am cunoscut-o pe doamna profesor Svetlana Șciuca, cea care ne-a adus lumină în casă și în suflet, ne-a fost mereu alături și ne-a monitorizat direct și de la distanță. După numeroase investigații, inclusiv tomografie computerizată, copilul a fost diagnosticat cu displazie bronho-pulmonară congenitală. Avem mai mult de patru ani de când suntem la evidența dumneaei ‒ o perioadă plină provocări și dăruire, dar care, spre marea noastră bucurie și împlinire, a meritat efortul depus.
Ne exprimăm mulțumirea pentru încrederea inspirată de dna. profesor încă de la prima consultație, pentru zâmbetele și speranțele dăruite. Este un medic trimis de Dumnezeu pentru familia noastră, mereu receptivă și dispusă să ne ajute. Este un profesionist desăvârșit, un medic model pentru sistemul nostru de sănătate. Abilitățile Domniei Sale de comunicare cu micii pacienți și părinții acestora sunt încununate de modestie și calitatea de a fi OM mai întâi de toate.
Dna Svetlana Șciuca împreună cu dna Aliona Cotoman au pus mult suflet pentru a ajunge la această dinamică pozitivă pe care o avem în prezent în ceea ce privește starea de sănătate a copilului nostru, indicându-ne de fiecare dată tratament eficient și recomandări ce au dus la rezultatele mult dorite. Dumnealor sunt Îngerii noștri păzitori, care ne-au scos și din coșmarul COVID-ului și ne-au dat șansa la viață... Grație dumnealor copilul nostru este viu și sănătos. Le mulțumim din suflet pentru receptivitate, grijă, atenție și sprijinul moral, care ne-a ajutat enorm în momentele dificile prin care am trecut!
Scriu acest mesaj cu ochii plini de lacrimi, de mulțumire și profundă recunoștință pentru tot restul vieții față de domniile lor! Nikita și toată familia noastră le-a îndrăgit foarte mult.
Apreciere și mulțumire avem și pentru doamna doctor Rodica Selevestru, asistentele medicale, medicii-rezidenți, care au fost foarte binevoitori și empatici cu noi. Transmitem urări de bine întregului personal medical al Secției de pulmonologie. Am observat o organizare exemplară în Secție, o armată de oameni de calitate și profesioniști. Le dorim multă sănătate, prosperitate și succese în activitatea nobilă pe care o exercită zi de zi! Dumnezeu să-i binecuvânteze și să le dea în continuare putere în ajutorarea celor care îi caută!”
Cu profundă recunoștință, familia Tașcu
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii