Suport pacienților în recuperarea și gestionarea simptomelor ca urmare a COVID-19
- 901 vues
Un grup de cadre științifico-didactice ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a elaborat un ghid destinat persoanelor care au suportat infecția cu noul tip de coronavirus - „Perioada după COVID-19. Informații pentru pacienți. Suport în recuperarea și gestionarea simptomelor ca urmare a COVID-19”.
Din grupul de autori fac parte: Alisa Tăbîrța, dr. șt. med., conferențiar universitar, Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală, Doina Rusu, dr. șt. med., conferențiar universitar, Disciplina de pneumologie și alergologie din cadrul Departamentului Medicină Internă, Ninel Revenco, dr. hab. șt. med., profesor universitar, șefa Departamentului Pediatrie, și Jana Chihai, dr. șt. med., conferențiar universitar la Catedra de psihiatrie, narcologie și psihologie medicală.
Prin acest îndrumar, specialiștii și-au propus să ofere soluții și răspunsuri la unele eventuale întrebări din partea persoanelor care au suferit în urma infectării cu noul tip de coronavirus, cât și din partea apropiaților acestora. Astfel, ghidul vine cu informații succinte și bine sistematizate despre COVID-19, cum să procedeze pacientul dacă simptomele se înrăutățesc sau care ar fi pozițiile pentru gestionarea dispneei.
Experții în sănătate recomandă și anumite exerciții fizice pentru gestionarea respirației, a tusei și a sputei, și propun câteva poziții ce ajută la curățarea coșului pieptului. În alt context, medicii sugerează strategii pentru conservarea energiei, conform celor 4P - planificare, pas cu pas, prioritizare și poziționare, precum și de gestionare a oboselii și a activității fizice.
Impactul emoțional este un alt aspect extrem de important în lupta cu COVID-19, de aceea, reprezentanții Universității vin cu modele de tehnici de relaxare și suport psihologic.
În îndrumar este abordat și factorul dăunător al fumatului și a produselor din tutun în cazul infectării cu COVID-19, și beneficiile imediate în cazul abandonării acestui viciu.
Ghidul a fost elaborat în cadrul Campaniei de informare și suport în reabilitarea fizică și psihologică după COVID-19, desfășurată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii